GRUP DE ACȚIUNE LOCALĂ |
23.02.2017 – Feldru – Informare asupra M6/4A Măsură dedicată susţinerii investiţiilor legate de modernizarea sau adaptarea agriculturii şi silviculturii. Au fost prezenți reprezentanți ai proprietarilor de pădure din teritoriul GAL Țara Năsăudului. S-a discutat despre condițiile de finanțare și s-au desprins următoarele concluzii: - Finanțarea se va face în baza unui memoriu justificativ însoțit de avizele de principiu de la instituțiile specificate în certificatul de urbanism; - Dovada spațiului, dovada administrării fondului forestier local și decizia de asumare a implementării proiectului sunt documente obligatorii pentru ca proiectul să poată fi promovat mai departe; - Nu se vor finanța investiții cu construcții-montaj numai achiziții de echipamente specifice și realizarea de materiale de promovare. - Cererea de finanțare pe care o vor folosi beneficiarii precum și documentele finale de eligibilitate vor fi publicate iar sesiunea va fi deschisă după ce AFIR va aproba sM19.2 în vederea primirii proiectelor selectate de GAL-ui la AFIR. Vizualizări: 179736 |